Ascult aceeasi simfonie a ploii pe care o simt vibrand in coardele din suflet.Tremur,mi-e frig,mi-e frica.Mi-e frica de mine,de ploaie,de frunze moarte.Se-aud zgomote de pasi,oare sunt pasii tai?Sa sper iar?Nu.Si daca totusi sunt pasii tai?...Erau doar stropii de ploaie.Tu nu vi,tu nu ma strigi niciodata.Tu esti chipul ascuns dupa un suras in cantecul ploii.Prin ploaie,incepi sa devii doar o simpla amintire de azi,mai mult ca ieri dar mai putin decat maine.Si totusi..da,te aud si azi dar,ma linisteste gandul ca sunt doar simple idei..Prin tine am inteles fosnetul frunzelor si adierea neincetata a vantului.Tu mi-ai aratat calea infinita,dar in acelasi timp ai suspendat-o pentru un timp de neinteles.Ai impresia ca te plictisesti auzind si vazand aceleasi cuvinte,ganduri si spui ca totul e imaginar,dar nu stii..uneori sentimentul de siguranta te face sa pierzi.
Niciun drum inapoi,intr-o zi vei gasi lumina din nou..nu-i da drumul..fii puternic!Tot singur vei merge cu inima catre univers si atunci nu vei intelege de ce nu m-ai gasit in acelasi loc.
Timpul trece iar noi ramanem ca si pana acum,marionetele vietii.O sa ajungem intr-o zi sa confundam realitatea cu visul,iar cand vom deschide ochii ne vom dori sa uitam....in final vom trece prin fumul vietii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu